Aleșii locali din Corabia, județul Olt, au aprobat un proiect de hotărâre prin care i-au retras titlul de cetățean de onoare al lui Dan Șova, titlu pe care tot ei i-l acordase în anul 2012. Potrivit hotărârii aprobate, motivul acestei decizii este recenta condamnare definitivă la închisoare a fostului senator de Olt.
„Grupul consilierilor PSD din Consiliul Local al orașului Corabia, județul Olt, având în vedere (…) Hotărârea nr. 108/20.06.218 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost condamnat domnul Șova Dan-Coman (…), propune: Art. 1 – Se retrage titlul de cetețean de onoare al orașului Corabia domnului Șova Dan-Coman, ca urmare a condamnării printr-o hotărâre judecătoarească rămasă definitivă”, se arată în documentul citat.
Dan Șova a fost senator de Olt începând cu anul 2008.
În urmă cu o lună, Instanța supremă l-a condamnat definitiv pe fostul senator Dan Șova la trei ani de închisoare cu executare, în dosarul CET Govora, în care era acuzat de trafic de influență.